Pielea este cel mai mare organ al corpului nostru, iar expunerea necontrolată la soare poate avea consecințe serioase asupra sănătății sale, de la arsuri și îmbătrânire prematură, până la afecțiuni grave precum cancerul de piele. În sezonul cald, dar nu numai, este esențial să ne protejăm corect, să înțelegem cum funcționează radiațiile UV și ce efecte au acestea asupra pielii noastre. De la alegerea corectă a cremei de protecție solară până la importanța consultului dermatologic periodic, toate aceste măsuri sunt parte din prevenția pe termen lung. La Adeomed, medicii noștri, alături de Dr. Oana Ionescu-Bozdog, dermatolog cu experiență, sunt aici pentru a te ajuta să înțelegi cum să îți protejezi sănătatea pielii și să îți răspundă la cele mai frecvente întrebări legate de îngrijirea corectă, expunerea la soare și prevenția afecțiunilor cutanate.
La clinica Adeomed București, sănătatea pielii este o prioritate, iar prevenția joacă un rol esențial. În sezonul cald sau rece, pielea noastră are nevoie de atenție constantă, iar expunerea la radiațiile UV, chiar și atunci când cerul este înnorat, poate avea consecințe pe termen lung. Din această perspectivă, am discutat cu Dr. Oana Ionescu-Bozdog, medic primar dermatolog în cadrul Adeomed, despre cele mai importante măsuri de protecție solară și riscurile la care ne expunem atunci când ignorăm îngrijirea corectă a pielii.
Ai nevoie de ajutor? Trimite un mesaj pentru programare acum!
„Pielea are memorie, nu uită niciodată soarele,” ne explică doamna doctor. „Expunerile repetate, mai ales cele care duc la arsuri solare, contribuie la creșterea riscului de apariție a cancerului de piele, inclusiv melanomul, cea mai agresivă formă.” Radiațiile ultraviolete nu afectează doar aspectul pielii, provocând pete, riduri premature și piele deshidratată, ci pătrund în profunzime, afectând ADN-ul celular.
Un aspect important menționat de Dr. Oana Ionescu-Bozdog este faptul că arsurile solare din copilărie au un impact major asupra sănătății pielii pe termen lung, crescând exponențial riscul de cancer de piele. Iar atunci când vine vorba despre protecția celor mici, dermatologul recomandă creme cu SPF 50+, filtre minerale, haine cu protecție UV și evitarea expunerii directe la soare până la vârsta de 3 ani.
Efectele solarului asupra pielii
Expunerea la solar nu este o alternativă sănătoasă pentru obținerea bronzului in cazul adultilor. Din contră, lampile din saloanele de bronzare emit radiații UV în doze mari și concentrate, crescând semnificativ riscul de arsuri, îmbătrânire prematură a pielii și, mai ales, riscul de apariție a cancerelor cutanate, inclusiv melanom. Din punct de vedere dermatologic, nu există un „bronz sănătos” obținut la solar, iar această practică este total contraindicată, mai ales persoanelor cu pielea deschisă la culoare sau celor cu istoric familial de afecțiuni oncologice dermatologice. Dr. Oana Ionescu-Bozdog, medic dermatolog în cadrul clinicii Adeomed, atrage atenția că „o singură ședință de solar expune pielea la radiații UV mai intense decât o zi întreagă la soare, iar efectele pe termen lung nu sunt deloc de neglijat”.
„Mitul că bronzul obținut la solar ne pregătește pielea pentru mare este complet fals,” adaugă doamna doctor. „Solarul expune pielea la radiații UVA de 3-6 ori mai mari decât soarele la prânz, accelerând procesul de îmbătrânire și crescând riscul de cancer.”
Consult dermatologic periodic
În cadrul consultului dermatologic realizat la Adeomed, pacienții primesc recomandări personalizate privind screeningul anual al pielii, monitorizarea alunițelor prin dermatoscopie și învățarea regulii ABCDE pentru observarea modificărilor suspecte la nivelul acestora. „Orice aluniță care își schimbă forma, culoarea, mărimea sau începe să sângereze trebuie evaluată de un medic dermatolog,” subliniază Dr. Ionescu-Bozdog.
Un alt subiect frecvent întrebat de pacienți este utilizarea retinolului vara. Dermatologul atrage atenția că acesta poate fi folosit, dar doar seara, în cantități mici, cu o protecție solară riguroasă pe parcursul zilei. În schimb, proceduri precum peelinguri chimice profunde, epilare laser sau tratamente CO2 fracționat sunt contraindicate în sezonul cald, din cauza riscului crescut de hiperpigmentare.
„Prevenția rămâne cel mai bun tratament. Alegeți produse dermatocosmetice adecvate, aplicați protecție solară zilnic și aveți grijă de pielea copiilor, pentru că sănătatea pielii se construiește în timp, prin obiceiuri corecte.”
View this post on Instagram
Întrebări frecvente despre protecția solară și sănătatea pielii
Cât de des trebuie să aplic crema de protecție solară?
Crema de protecție solară trebuie aplicată la fiecare 2 ore atunci când ești în aer liber, iar dacă înoți sau transpiri abundent, reaplicarea este necesară imediat după.
De ce este periculoasă expunerea excesivă la soare?
Expunerea excesivă la radiațiile UV deteriorează structura ADN-ului celular, favorizând apariția cancerelor cutanate, în special melanomul. În plus, accelerează procesul de îmbătrânire a pielii și apariția petelor pigmentare.
Este necesar să folosesc protecție solară și în oraș, sau doar la mare?
Protecția solară este necesară zilnic, inclusiv în oraș, pentru că radiațiile UV pătrund prin nori și afectează pielea chiar dacă nu simți căldura soarelui.
Ce trebuie să fac dacă am o aluniță care s-a modificat recent?
Orice modificare a unei alunițe trebuie să fie evaluată de un medic dermatolog cât mai curând, pentru a exclude riscurile de malignitate.
Pot folosi produse cu retinol vara?
Da, retinolul poate fi folosit si in sezonul cald, dar doar seara si cu precautii: aplicati zilnic o protectie solara ridicata si evitati alte proceduri agresive, pentru a nu sensibiliza pielea.
Daca deja folositi retinol, il puteti introduce in rutina de vara cu atentie. In schimb, pentru cei care doresc sa inceapa pentru prima oara folosirea retinolului, este recomandat sa amane introducerea pana in sezonul rece.
Adeomed – Clinica ta de încredere pentru dermatologie pediatrică și adult în București.
📍 Intrarea Silistraru 24, Sector 6
📞 0772 020 200
✉️ contact@adeomed.ro
Vrei sa afli mai multe despre procedurile minim-invazive si ingrijirea corecta a pielii?
Urmareste-ne pentru sfaturi de la specialisti, demonstratii reale si noutati din clinica:
👉 @adeomed.ro/ – pagina oficiala a clinicii
👉 @dr.ionescubozdog – Dr. Oana Ionescu-Bozdog, medic dermatolog




