“Am ales dermatologia fiind fascinată de imensa varietate de patologii pe care această ramură le oferă și de faptul că totul este vizual”, explică Dr. Oana Ionescu-Bozdog, subliniind pasiunea care a ghidat întreaga ei carieră.
Însă dermatologia nu înseamnă doar patologie. În mod natural, Dr. Ionescu-Bozdog a îmbinat dermatologia clinică cu dermatologia estetică, un domeniu dinamic și mereu în evoluție. Ea este specializată în proceduri moderne, de la LASER CO2 și tratamente cu plasmă, până la mezoterapii, tratamente pentru riduri, volumetria și conturul facial și al buzelor. De asemenea, promovează tehnici de biorevitalizare și stimulare a colagenului, alături de proceduri de umplere cu acid hialuronic, cu un accent deosebit pe menținerea armoniei naturale a trăsăturilor.
“Cred că o piele sănătoasă și frumoasă necesită nu doar vizite regulate la medicul dermatolog, ci și o disciplină cosmetică acasă, o alimentație echilibrată și o rutină constantă de mișcare.”
Această abordare holistică, combinată cu perfecționarea continuă a tehnicilor estetice, face ca Dr. Oana Ionescu-Bozdog să fie un medic dermatolog complet, dedicat îmbunătățirii atât a sănătății cât și a frumuseții pielii pacienților săi, adulti si copii deopotriva.




