În cele mai multe cazuri, la cei mici, tranzitul intestinal lent nu ascunde o problemă reală de sănătate, ci una legată de obiceiurile alimentare: prea puține lichide și prea puține fibre îngreunează eliminarea scaunelor. De aceea, de regulă, poți scăpa de constipație rapid la copii cu câteva schimbări simple, înainte de a apela la medicație. Rămâne totuși important să recunoști simptomele care fac necesar un consult, pentru că nu orice burtică umflată se rezolvă cu o pară în plus.
Îți detaliem, în cele ce urmează, cauzele constipației la vârste mici, ce poți face acasă pentru a ajuta copilul și când e cazul să ceri ajutorul unui specialist Adeomed. Cu „temele” învățate, îți va fi mai ușor să gestionezi problemele de tranzit intestinal și vei avea cunoștințele necesare pentru a preveni reapariția lor.
Ce cauzează constipația la copii
Constipația la copii înseamnă scaune rare, tari și greu de evacuat, iar cauza cea mai frecventă nu este o boală, ci așa-numita constipație funcțională. Aceasta apare, de regulă, atunci când copilul reține scaunul, pentru că a trecut printr-o eliminare dureroasă, s-a speriat și, de teamă să nu se repete, face tot posibilul să amâne mersul la toaletă. Astfel, se creează un cerc vicios deoarece, cu cât materiile fecale stagnează mai mult în intestin, cu atât scaunul devine mai tare și mai dureros, iar copilul va continua să întârzie evacuarea lui.
Există și alți factori care contribuie la constipația celui mic, aproape toți legați de stilul de viață. O alimentație săracă în fibre, cu prea multe dulciuri și produse rafinate, un consum insuficient de lichide și lipsa mișcării încetinesc tranzitul. La acestea se adaugă momentele de schimbare: trecerea de la lapte la alimente solide, renunțarea la scutec, începutul grădiniței sau al școlii (unde copilul evită toaleta necunoscută).
Mai rar, constipația poate avea o cauză medicală, motiv pentru care semnele neobișnuite – pe care le vom detalia mai jos – trebuie discutate întotdeauna cu medicul.
Cum să scapi rapid de constipație la copii
Ca să scapi rapid de constipație la copii, trebuie să acționezi pe două fronturi simultan: sunt necesare atât măsuri care duc la înmuierea scaunului deja format în intestin, pentru a facilita evacuarea lui fără dureri sau cu disconfort redus, cât și încurajarea celui mic să nu mai amâne momentul mersului la toaletă. Este important să reții că este nevoie de blândețe, pentru că poate să nu reacționeze bine dacă pui presiune pe el, și de consecvență, deoarece rezultatele nu apar imediat.
Dă-i mai multe lichide
Cel mai simplu pas este și unul dintre cele mai eficiente: hidratarea. Un scaun tare este, de multe ori, un scaun deshidratat, așa că oferă-i copilului apă în mod regulat pe parcursul zilei. La sugarul alăptat, mesele mai dese acoperă de obicei nevoia de lichide, iar la copilul mai mare, un pahar de apă la fiecare masă și între mese face o diferență vizibilă. Evită să înlocuiești apa cu sucuri dulci sau băuturi carbogazoase, care nu ajută digestia.
Alege fructele și legumele care ajută digestia
Anumite fructe au un efect natural de înmuiere a scaunului, favorizând eliminarea ușoară și fără disconfort, datorită fibrelor și sorbitolului pe care le conțin. Prunele, perele, merele și kiwi sunt printre cele mai eficiente, fie ca atare, fie sub formă de piure sau suc natural, mai ales la copiii mici. Alături de ele, legumele, leguminoasele și cerealele integrale cresc aportul de fibre. Introdu fibrele treptat, ca burtica să se obișnuiască, și însoțește-le mereu cu lichide.
O baie caldă și un masaj blând
La sugari și la copiii mici, o baie caldă relaxează musculatura și poate declanșa nevoia de a merge la scaun. Combin-o cu un masaj ușor al abdomenului, cu mișcări circulare în sensul acelor de ceasornic, pornind dinspre dreapta jos. Este un gest simplu, liniștitor, care poate stimula tranzitul.
Așază-l corect pe toaletă
Poziția în care copilul stă pe toaletă contează mai mult decât s-ar crede. Un scăunel sub picioare, care aduce genunchii mai sus decât șoldurile, imită poziția ghemuită și ușurează eliminarea. Copilul ar trebui să stea cu tălpile sprijinite ferm, nu cu picioarele atârnând. Încurajează-l să petreacă astfel relaxat câteva minute după mese, când intestinul este în mod natural mai activ.
Încurajează-l să facă mișcare
Activitatea pune în mișcare și intestinul. Un copil care aleargă și se joacă are un tranzit mai bun decât unul care stă mult pe loc, „lipit” or bune de tabletă sau de telefon. Nu e nevoie de sport organizat: joaca în parc, mersul pe bicicletă sau o plimbare după masă sunt suficiente pentru a stimula digestia.
Nu-l grăbi și nu-l certa
Latura emoțională este adesea cheia. Dacă îți cerți copilul sau îl grăbești, îi întărești teama și îl faci să rețină scaunul și mai mult. Creează în schimb o rutină calmă: invită-l pe toaletă la aceeași oră, de preferat după masă, laudă-l pentru faptul că a încercat (indiferent de rezultat) și transformă momentul într-unul lipsit de stres. Răbdarea și consecvența pot contribui semnificativ la depășirea comportamentului de retenție.
Când e nevoie de un laxativ
Uneori, aceste măsuri nu sunt suficiente și devine necesar un ajutor suplimentar pentru a debloca situația. Laxativele pentru copii, în special cele osmotice, sunt eficiente atunci când sunt folosite corect, însă tipul și doza se stabilesc doar de către medic. Este important să nu-i administrezi din proprie inițiativă medicamente sau remedii pentru adulți, ci să programezi un consult de pediatrie: specialistul îți va spune ce este potrivit pentru vârsta și greutatea copilului tău.
Medic: „Nu transformați mersul la baie într-o luptă”
„Recomand tuturor părinților să nu transforme mersul la baie într-o luptă, pentru că aproape sigur vor pierde. Duhul blândeții, cum se spune în popor, e foarte important aici, copilul trebuie înțeles, încurajat, ajutat, nu certat și nici forțat să stea pe toaletă. Cu un pic de răbdare și cu adaptarea alimentației, scaunele se pot regla treptat și odată ce disconfortul este eliminat, îi poate fi mai ușor să renunțe la comportamentul de retenție a scaunului”, explică dr. Codrina Raluca Onofrei, medic specialist pediatru.
Medicul ține să liniștească părinții care se feresc de laxative crezând că dau dependență: „Nu este cazul, când vorbim despre un tratament prescris de medic. Laxativele sunt uneori necesare și este important să fie administrate atât cât a recomandat pediatrul, nu mai puțin timp, pentru că reglarea tranzitului și reobișnuirea intestinului cu un ritm normal este un proces de durată”.
Când e necesară vizita la medicul pediatru
Decizia de a merge la medic nu trebuie amânată atunci când vine vorba de digestia și confortul celui mic. Este recomandat să programezi o consultație de pediatrie dacă observi că măsurile simple aplicate acasă nu aduc îmbunătățiri sau trec mai multe zile fără ca cel mic să aibă scaun. De asemenea, dacă observi un tipar repetat de scaune tari, uscate și dificil de evacuat, care îi provoacă disconfort copilului, este momentul ca un specialist să evalueze situația. O intervenție timpurie previne apariția fricii de defecație și abținerea voluntară, două mecanisme care pot transforma un episod simplu într-o problemă cronică.
Anumite manifestări depășesc însă cadrul unei consultații obișnuite și necesită evaluare medicală în regim de urgență. Mergi la spital dacă cel mic prezintă dureri abdominale acute și continue, burtică umflată și sensibilă la atingere, vărsături (mai ales dacă au nuanță verzuie), stări de febră sau dacă observi prezența sângelui în scaun ori pe hârtia igienică. Scăderea nedorită în greutate, letargia sau refuzul total al mâncării și al lichidelor sunt alte semne de alarmă care indică posibilitatea unei cauze ce necesită evaluare promptă.
O atenție deosebită trebuie acordată sugarilor și bebelușilor în primele luni de viață. La această vârstă sensibilă, tranzitul intestinal are particularități specifice și orice modificare importantă – fie că vorbim despre absența scaunului timp de câteva zile, fie despre un efort intens însoțit de plâns și agitație – trebuie discutată direct cu medicul pediatru sau neonatolog înainte de a încerca orice remediu sau tratament acasă.
Sfaturi pentru a preveni constipația la copii
Cel mai bun tratament pentru constipație rămâne prevenția, iar aceasta se sprijină pe aceleași obiceiuri sănătoase care ajută și la deblocarea tranzitului. Odată ce copilul revine la un tranzit normal, menținerea lor previne recăderile, frecvente mai ales în primele luni după un episod.
Păstrează o alimentație bogată în fibre, cu fructe, legume, leguminoase și cereale integrale prezente zilnic, și asigură-te că bea suficientă apă. Încurajează mișcarea în fiecare zi și ajută-l să-și formeze o rutină de toaletă calmă, fără grabă și fără presiune, de preferat la aceeași oră. Aceste obiceiuri, deprinse cu blândețe și repetate zilnic, susțin o burtică sănătoasă.
Nu lăsa disconfortul să se prelungească. Programează o consultație la Adeomed
Uneori, măsurile cu care poți scăpa rapid de constipație la copii nu dau rezultate. Dacă le-ai încercat deja și nu ai obținut efectul scontat, îți recomandăm să vii la o consultație cu cel mic – în spatele acestui simptom se poate afla o problemă de sănătate care trebuie investigată de un specialist în pediatrie ori de unul în gastroenterologie pediatrică. Îți punem la dispoziție echipa multidisciplinară de care ai nevoie și îți asigurăm accesul facil la investigațiile și analizele de laborator care pot fi necesare pentru a clarifica diagnosticul și a stabili tratamentul adecvat.
Solicită o consultație completând formularul online disponibil pe site-ul nostru sau contactează-ne telefonic, spune-ne cu ce problemă te confrunți și echipa Adeomed te va programa rapid la medicul potrivit. Știm cât de stresantă poate fi o astfel de situație pentru întreaga familie, așa că prioritizăm confortul celui mic și ne asigurăm că primiți atenția, sprijinul și răspunsurile de care aveți nevoie, iar parcursul vostru în clinică este eficient și bine organizat.




