Dermotologie pediatrica

Bubițe pe corp și mâncărime la copii. Ce afecțiuni le pot provoca

picior de bebelus cu bubite rosii tinut in maini de mama lui

Erupțiile cutanate sunt frecvente la vârste fragede, iar paleta largă de afecțiuni pe care le pot semnala justifică îngrijorarea părinților. De aceea, am ales să explicăm, în acest articol, de ce apar bubițe roșii pe corp, însoțite de mâncărime. Un ghid explicativ al acestor manifestări cutanate aduce claritate și ajută la recunoașterea timpurie a semnelor care necesită atenția unui specialist. 

Este foarte important să reții că pielea celor mici este extrem de sensibilă și de reactivă, transformându-se adesea într-un barometru al stării lor de sănătate. Verific-o zilnic cu atenție, iar dacă observi pete, umflături sau alte leziuni pe care nu le poți atribui unei cauze concrete și inofensive (înțepături de țânțar, de exemplu), adresează-te medicului pentru a afla cauza și a primi un tratament adecvat. O consultație de pediatrie sau de dermatologie pediatrică programată la timp îi poate reda celui mic confortul cutanat, iar ție, liniștea. 

Programare online

PROGRAMARE ONLINE
Alege serviciul, data și ora
Programarea se trimite securizat către clinica noastră.
Selectează serviciul dorit.
Selectează data
Alege data din calendarul de mai jos.
Sunt afișate doar zilele disponibile.

De ce apar bubițele însoțite de mâncărime la copii 

Pielea copiilor are o barieră cutanată imatură, mult mai subțire decât cea a adulților, fiind mult mai permeabilă și mai predispusă la inflamații. Apariția bubițelor roșii pe corp și a mâncărimii asociate poate avea o mulțime de cauze, de la unele inofensive până la patologii care necesită izolare și tratament medicamentos specific.  

Factorii declanșatori pot fi de natură infecțioasă (virusuri, bacterii, fungi), imunologică (alergii alimentare, medicamentoase sau de contact) ori pot fi strâns legați de condițiile de mediu, cum ar fi căldura excesivă sau umiditatea crescută, care favorizează blocarea glandelor sudoripare. 

Medic: „Nu căutați răspunsuri pe forumuri și rețele sociale, veniți la specialist!” 

„Vreau să trag în primul rând un semnal de alarmă, pentru că am observat o tendință periculoasă, de a le cere soluții pentru problemele medicale prietenilor virtuali: nu căutați răspunsuri pe forumuri și pe rețelele sociale, veniți la specialist! Cu atât mai mult cu cât este vorba despre sănătatea copilului! Doar medicul poate stabili care este cauza unei erupții cutanate, prin diagnosticul diferențial, și poate prescrie apoi tratamentul adecvat. Părerile neavizate și remediile recomandate de persoane care nu au pregătire specifică pot pune copilul în pericol”, atrage atenția Dr. Miulescu Raluca – medic specialist dermatologie pediatrică 

Medicul explică faptul că „bubițele roșii pe corp și mâncărimea pot semnala de la o banală dermatită de contact până la debutul unei boli contagioase sau al unei afecțiuni sistemice, de aceea, tratarea după ureche este extrem de riscantă. Și la fel este amânarea consultației. Scărpinându-se insistent, copilul poate distruge bariera naturală a pielii, transformând niște leziuni cutanate minore în porți de intrare pentru bacterii periculoase”. 

11 poze cu afecțiuni care provoacă bubițe și mâncărime la copii 

Când copilul tău se confruntă cu bubițe roșii pe corp și mâncărime, reperele vizuale devin un instrument de sprijin extrem de prețios. Dincolo de descrierea leziunilor, enumerarea posibilelor simptome asociate și prezentarea evoluției probabile a erupției cutanate, imaginile te pot ajuta să identifici mai repede afecțiunea cu care e posibil să se confrunte cel mic și să înțelegi care este gradul de urgență al consultului medical. 

Foarte important: confirmă cu un pediatru sau un dermatolog pediatru diagnosticul, nu administra celui mic pastile sau alte tratamente în lipsa unei păreri avizate! 

Dermatită atopică (eczemă) 

Dermatita atopică este una dintre cele mai frecvente cauze ale apariției bubițelor roșii pe corp și a mâncărimii la copii. Se manifestă adesea încă din primele luni de viață, fiind caracterizată printr-o piele uscată, aspră la atingere și extrem de sensibilă și prin apariția unor plăci eritematoase (zone roșii), a papulelor și chiar a veziculelor cu lichid în fazele de exacerbare. La bebeluși, leziunile sunt localizate cu predilecție pe obraji, pe frunte și pe membre, provocând un prurit nocturn intens, care perturbă somnul. 

Dermatita atopica eczema 1024x683

Dermatită de contact 

Această formă de iritație apare atunci când pielea copilului vine în contact direct cu o substanță iritantă (detergenți duri, săpunuri parfumate, șervețele umede cu alcool) sau cu un alergen (nichelul din capsele hainelor, anumite plante). Zona afectată devine roșie, prezintă o senzație intensă de arsură sau prurit și pot apărea mici umflături pe piele sau vezicule. Spre deosebire de bolile sistemice, erupția din dermatita de contact este strict limitată la zona care a atins obiectul sau substanța respectivă. 

Dermatita de contact 1024x681

Urticarie 

Urticaria se recunoaște instantaneu prin apariția bruscă a unor umflături pe piele (blânde sau papule edematoase), bine delimitate, de culoare roz-albicioasă sau roșie, asemănătoare celor provocate de urzici. Aceste leziuni sunt extrem de dinamice: pot să apară într-o zonă, să dispară în câteva ore și să reapară în altă parte a corpului, fiind însoțite de un prurit intens. Adesea, urticaria este o reacție alergică acută la alimente (nuci, ouă, lapte), medicamente sau înțepături de insecte și necesită o evaluare alergologică rapidă. 

Urticarie 1 1024x683

Varicelă (vărsat de vânt) 

Varicela este o boală infecțioasă înalt contagioasă și extrem de comună, determinată de virusul varicelo-zosterian, care debutează de regulă cu febră ușoară și stare generală alterată, urmate rapid de o erupție pe piele tipică. Aceasta începe sub formă de pete roșii mici, care în câteva ore se transformă în papule (umflături) și ulterior în vezicule cu lichid clar, asemănătoare unor picături de rouă. Aceste bubițe asociate cu mâncărime severă apar în valuri succesive, coexistând în diverse stadii de evoluție pe tot corpul, inclusiv pe scalp și pe mucoase. 

Varicela varsat de vant 1024x683

Pojar (rujeolă) 

Una dintre cele mai contagioase boli ale copilăriei, pojarul debutează cu febră foarte înaltă, tuse uscată, secreții nazale abundente și o conjunctivită severă, urmate de apariția erupției caracteristice: pete roșii mari, ușor reliefate, care au tendința de a se uni și de a acoperi suprafețe mari de țesut. Bubițele roșii apărute pe corp sunt însoțite de mâncărime, deși aceasta nu este la fel de severă ca în cazul varicelei. 

Pojar rujeola 1024x683

Rubeolă 

Una dintre bolile copilăriei, provocată de virusul rubeolic și transmisă pe cale respiratorie, rubeola debutează cu febră ușoară, stare generală de moleșeală și umflarea și sensibilitatea ganglionilor limfatici localizați la ceafă și în spatele urechilor. Erupția apare apoi rapid, în decurs de 24 de ore: pete roșii sau rozalii, rotunde, de mici dimensiuni, care nu se contopesc (cum se întâmplă în cazul rujeolei), ci rămân izolate. Mâncărimea este doar rareori prezentă, iar boala trece de la sine în câteva zile. 

Rubeola 1024x683

Scarlatină 

Boală infecțioasă de natură bacteriană, care afectează cu precădere copiii de vârstă școlară și preșcolară, scarlatina debutează cu febră mare, frisoane, dureri puternice în gât și disfagie, urmate în scurt timp de o erupție specifică: bubițe roșii mici, foarte dese și aspre la atingere, care tind să se accentueze în pliurile de flexie (axile, plica cotului) și sunt însoțite de „masca lui Filatov” – o roșeață intensă a obrajilor care contrastează puternic cu paloarea din jurul gurii -, precum și de modificări ale limbii, care devine treptat roșie ca zmeura. Pruritul asociat erupției cutanate este moderat spre sever. 

Scarlatina 1024x683

Eritemul infecțios 

Această afecțiune virală este adesea denumită și „boala obrajilor pălmuiți” datorită aspectului vizual inconfundabil pe care îl generează în prima fază. Copilul poate prezenta inițial simptome pseudo-gripale ușoare (dureri de cap, nas înfundat și o stare de subfebrilitate), după care apare erupția facială tipică: obrajii devin de un roșu aprins, tumefiați și calzi. În faza următoare, o a doua erupție pe piele se extinde pe trunchi, fese și membre, sub forma unor papule și pete eritematoase care se unesc în porțiunea centrală. Bubițele pot genera un prurit fluctuant, care tinde să devină foarte intens și deranjant atunci când copilul face o baie caldă, se expune la soare, face efort fizic sau trece prin stări emoționale puternice. 

Eritemul infectios 1024x701

Impetigo 

Impetigo, numită popular „bube dulci”, este o infecție bacteriană superficială a pielii, extrem de contagioasă, provocată cel mai frecvent de Stafilococul auriu sau Streptococul pyogenes, care pătrund în organism prin mici breșe ale barierei cutanate (zgârieturi, înțepături de insecte sau zone afectate de eczeme). Boala debutează adesea în jurul nasului și al gurii, dar se poate extinde rapid pe mâini și picioare, manifestându-se inițial prin mici pete roșii pe care se dezvoltă apoi vezicule cu lichid clar sau pustule pline cu puroi. Impetigo provoacă mâncărime, iar scărpinatul favorizează fenomenul de autoinoculare. 

Impetigo 1024x683

Miliaria 

Miliaria nu este o boală infecțioasă sau o reacție alergică, ci o iritație mecanică a pielii, apărută ca urmare a blocării glandelor sudoripare în condiții de temperatură și umiditate crescute. Este una dintre cele mai frecvente cauze apariției bubițelor pe corp la bebeluși. Din punct de vedere clinic, se manifestă printr-o erupție localizată cu predilecție în pliurile cutanate: gât, subraț, în spatele genunchilor și în zona scutecului. Bubițele sunt mici, roșii și generează o senzație neplăcută de înțepătură, furnicătură și prurit intens. 

Miliaria 1024x576

Scabie (râie) 

Scabia este provocată de un acarian microscopic (Sarcoptes scabiei) și se transmite extrem de ușor în colectivități sau în familie. Se manifestă prin bubițe roșii cu mâncărime localizate electiv în zonele cu piele fină: între degete, la încheieturile mâinilor, axile, în jurul buricului și pe fese. Pruritul devine absolut chinuitor pe timpul nopții, din cauza căldurii patului, care activează parazitul, ducând la leziuni cutanate secundare de grataj (zgârieturi) ce se pot infecta. 

Scabie raie 1024x641

Alte simptome asociate cu bubițele și mâncărimea 

Când evaluezi starea de sănătate a copilului tău, este extrem de important să privești dincolo de modificările cutanate și să observi dacă bubițele roșii apărute pe corp și mâncărimea sunt însoțite de manifestări sistemice. Menționarea acestora în timpul consultației este extrem de importantă, pentru că ajută medicul să orienteze examinarea și poate grăbi stabilirea diagnosticului de certitudine. 

  • De cele mai multe ori, prezența febrei, a frisoanelor sau a stării de letargie indică o cauză infecțioasă (virală sau bacteriană) care necesită un protocol medical bine stabilit. 
  • De asemenea, simptome precum rinoreea, tusea „măgărească”, strănutul frecvent sau lăcrimarea ochilor (conjunctivita) orientează adesea diagnosticul către o viroză respiratorie cu exantem sau către o alergie cu manifestări cutanate secundare. 
  • Pe de altă parte, manifestările gastrointestinale nu trebuie nici ele trecute cu vederea. Dacă micuțul prezintă vărsături, diaree, dureri abdominale sau refuză cu încăpățânare să mănânce ori să bea lichide, corelat cu o erupție cutanată, putem suspecta o alergie alimentară severă sau o infecție sistemică. 
  • Modificările de comportament, cum ar fi iritabilitatea extremă, plânsul inconsolabil cauzat de prurit sau, din contră, somnolența neobișnuită, reprezintă semnale clare că organismul copilului depune un efort considerabil pentru a lupta cu boala, iar resursele sale sunt suprasolicitate. 

Când trebuie să mergi cu copilul la medic 

Deși multe dintre erupțiile cutanate din copilărie au o evoluție benignă și se vindecă de la sine cu o îngrijire adecvată, identificarea momentului optim pentru un consult de specialitate poate face diferența între o recuperare rapidă și apariția unor complicații neplăcute. 

Este recomandat să ne contactezi pentru consultație dacă: 

  • observi că bubițele apărute pe corpul copilului tău nu dau semne de ameliorare după 2-3 zile; 
  • intensitatea mâncărimii crește, în ciuda măsurilor de hidratare luate; 
  • observi semne de suprainfecție bacteriană a leziunilor (apariția puroiului, accentuarea roșeții locale, piele caldă la atingere). 

Evaluarea medicală efectuată din timp ne permite să instituim un tratament țintit, reducând la minimum suferința copilului și prevenind extinderea bolii (dacă aceasta este contagioasă) la alți membri ai familiei sau în colectivitatea din care face parte (creșă, grădiniță, școală). 

Semnale de alarmă care necesită consult urgent 

Există anumite situații critice în care trebuie să soliciți asistență medicală de urgență. Unul dintre cele mai periculoase semne este apariția peteșiilor sau a purpurei – pete roșii sau violacee care nu dispar (nu se albesc) atunci când apeși ferm pe ele cu un pahar de sticlă. Acest test simplu poate indica o meningococemie sau o altă infecție bacteriană severă, reprezentând o urgență medicală majoră. 

De asemenea, trebuie să mergi de urgență la medic dacă observi: 

  • dificultăți de respirație (respirație șuierătoare, accelerată, stridor) sau umflarea feței, buzelor, limbii sau a gâtului (semne de șoc anafilactic); 
  • febră foarte mare, greu de controlat prin antitermice uzuale, însoțită de rigiditate a gâtului sau letargie severă; 
  • apariția și extinderea extrem de rapidă (în decurs de câteva ore) a unor umflături cutanate pe zone mari ale corpului; 
  • apatie, refuzul lichidelor, semne clinice de deshidratare (gură uscată, absența urinei timp de mai multe ore, lipsa lacrimilor când plânge). 

Tratament și ameliorarea simptomelor 

Tratamentul corect al afecțiunilor cutanate se adresează întotdeauna cauzei de bază și este stabilit exclusiv de medicul specialist, în urma unei consultații minuțioase. Dacă este vorba despre o etiologie alergică, se vor recomanda antihistaminice pe cale orală pentru a bloca receptorii de histamină și a reduce reacția cutanată. În cazul infecțiilor bacteriene va fi necesară aplicarea de creme cu antibiotic sau administrarea de antibiotice sistemice, în timp ce bolile virale beneficiază, în cea mai mare parte, de un tratament simptomatic și de suport (antitermice, hidratare, izolare). Fiecare schemă terapeutică trebuie individualizată, deoarece utilizarea necorespunzătoare a preparatelor topice, în special a celor care conțin dermatocorticoizi, poate masca simptomele sau poate agrava o infecție latentă. 

Pentru ameliorarea disconfortului local și calmarea senzației chinuitoare de mâncărime pe piele la copii, părinții pot implementa acasă o serie de măsuri adjuvante eficiente: 

  • băi terapeutice scurte, de 10-15 minute, realizate exclusiv cu apă călduță (nu fierbinte, deoarece căldura excesivă dilată vasele de sânge și intensifică senzația de mâncărime). În apă se poate adăuga ovăz coloidal sau un ulei special de baie care calmează inflamația, reduce severitatea oricărei erupții cutanate și curăță delicat fără să usuce; 
  • hidratare intensă și profundă, cu ajutorul unei creme emoliente speciale, hipoalergenice și fără parfum, pe toată suprafața corpului. Aceasta se aplică pe o piele uscată doar parțial (prin tamponare blândă cu prosopul, nu prin frecare), ideal în primele 3 minute după baie, pentru a sigila umiditatea în țesut; 
  • aplicarea unei loțiuni calmante specifice, pe bază de calamină, pe zonele corpului unde au apărut bobițe roșii însoțite de prurit; 
  • scurtarea și pilirea atentă a unghiilor, pentru a preveni leziunile de grataj (zgârieturile profunde) secundare scărpinatului. În cazul bebelușilor, se pot folosi suplimentar mănuși speciale din bumbac, pe timp de noapte. 

Cum previi apariția bubițelor la copii 

Prevenția joacă un rol crucial în menținerea sănătății pielii și în evitarea episoadelor neplăcute de iritație sau eczeme.  

  • Optează întotdeauna pentru geluri de spălare și șamponuri special concepute pentru pielea sensibilă a celor mici, lipsite de parfumuri sintetice, coloranți sau parabeni. 
  • Spală hainele cu detergenți hipoalergenici și evită utilizarea balsamului de rufe, care poate lăsa reziduuri iritante în țesături. 
  • Alege-i doar haine din fibre naturale (bumbac 100%, in, mătase), care permit pielii să respire, și evită materialele sintetice sau lâna aspră, care pot declanșa instantaneu umflături pe piele sau pot exacerba o dermatită existentă. 
  • În perioadele calde, evită supraîncălzirea copilului (îmbrăcatul excesiv), deoarece transpirația acumulată favorizează obstrucția canalelor sudoripare, ducând la apariția miliariei. 
  • Menține o umiditate optimă în locuință (între 40% și 60%) și aerisește regulat camerele pentru a preveni uscarea excesivă a aerului. Astfel, protejezi pielea micuțului de fenomenele de descuamare și sensibilitate crescută. 

Ai grijă de sănătatea copilului tău cu ajutorul echipei Adeomed. Programează o consultație 

Micuțul tău se confruntă cu un prurit chinuitor sau starea pielii sale te îngrijorează? Programează chiar astăzi o consultație la Adeomed și oferă-i copilului tău acces la investigații rapide, recomandări clare și o îngrijire medicală bazată pe o empatie reală. Echipa clinicii noastre abordează fiecare caz cu maximă seriozitate, prin examinări extinse, în cadrul cărora explică pe înțelesul părinților diagnosticul și schema de tratament, răspunzând cu răbdare și căldură la orice întrebare.  

Înlocuiește incertitudinea cu claritatea, află ce semnifică bubițele roșii apărute pe corp și mâncărimea și ce putem face pentru a le vindeca. Contactează-ne acum pentru a prioritiza consultația. 

Articole relationate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *